Primul fapt structural este legătura O–O: H–O–O–H.
În peroxid, oxigenul are numărul de oxidare −1, nu −2 ca în apă.
Peroxidul de hidrogen este H₂O₂, un compus molecular care conține o legătură simplă oxigen–oxigen. Această legătură O–O îl deosebește de apă și îi influențează puternic chimia redox și tendința de descompunere.
Formula H₂O₂ singură nu arată conectivitatea; scheletul H–O–O–H face clar faptul că cei doi atomi de oxigen sunt legați direct.
În peroxid, oxigenul are numărul de oxidare −1, nu −2 ca în apă.
În fază gazoasă, H₂O₂ are o conformație de echilibru neplanară în jurul legăturii O–O.
Moleculele vibrează și se rotesc, deci desenul nu este un obiect rigid, ci un model al geometriei preferate.
Ecuația globală 2 H₂O₂ → 2 H₂O + O₂ este o disproporționare: oxigenul din peroxid ajunge la stările de oxidare −2 și 0.
Viteza este influențată puternic de catalizatori, suprafețe, lumină, temperatură și concentrație.
| Formulă | H₂O₂ |
|---|---|
| Număr de registru CAS | 7722-84-1 |
| PubChem CID | 784 |
| InChI standard | InChI=1S/H2O2/c1-2/h1-2H |
| SMILES canonic | OO |
În legătura O–O, atomii identici împart electronii egal în contabilitatea numerelor de oxidare; legăturile O–H dau valoarea rezultantă −1.
Nu. În funcție de partenerul de reacție și condiții, poate fi oxidat sau redus.
Nu. Concentrația folosește o convenție de masă sau volum specificată.