Respirație
Chimia acestui element susține respirația aerobă prin acceptarea electronilor în metabolismul celular.
Oxigen este elementul chimic cu numărul atomic 8 și simbolul O; se află în perioada 2, grupa 16, blocul p. Starea de referință la temperatura camerei este gazoasă. Configurația electronică: [He] 2s2 2p4.
Atomii grupei 16 au șase electroni de valență. Formarea legăturilor implică adesea captarea sau partajarea a doi electroni, în timp ce membrii mai grei pot adopta o gamă mai largă de stări de oxidare.
Această structură a stratului exterior ajută la explicarea importanței oxizilor, sulfurilor, oxoanionilor și compușilor covalenți în familia calcogenilor.
Oxigenul elementar este în principal O₂, iar ozonul O₃ este o altă formă moleculară. În compuși, oxigenul formează oxizi, hidroxizi, oxoanioni și legături covalente în chimia minerală și biologică. Starea de oxidare −2 este deosebit de frecventă, cu excepții importante precum peroxizii.
Starea de referință la temperatura camerei este gazoasă. Densitatea indicată este 1.429 g/L. Punctul de topire este 54.37 K (-218.8 °C). Punctul de fierbere este 90.19 K (-183 °C). Presiunea, puritatea și structura cristalină pot modifica proprietățile fizice măsurate.
În practică, acest element apare în domenii precum respirație, metalurgie, oțel și tratarea apei.
Chimia acestui element susține respirația aerobă prin acceptarea electronilor în metabolismul celular.
Acest element este folosit în extracție, rafinare, aliere sau tratamente termice care controlează proprietățile metalelor.
Acest element modifică proprietățile oțelurilor sau intervine în chimia siderurgică și în proiectarea aliajelor.
Acest element este folosit în procese de dezinfecție, purificare, oxidare sau tratare chimică.
Oxigen se află în perioada 2 și grupa 16. În vecinătatea prezentată aici, în aceeași perioadă, la stânga și la dreapta se află azot și fluor; în aceeași grupă, imediat dedesubt se află sulf. Aceste poziții permit compararea dimensiunii atomice, energiei de ionizare și comportamentului de legare cu elementele apropiate.
Valorile descriu elementul sau atomul neutru, după caz. Datele fizice pot depinde de alotrop, presiune și condițiile de măsurare.
Descoperirea elementului este asociată cu Carl Wilhelm Scheele. Recunoașterea elementului, izolarea unei probe pure și atribuirea numărului atomic modern nu au avut neapărat loc în același moment.
Masa atomică standard este indicată prin intervalul [15.99903, 15.99977]. Proporțiile izotopilor pot varia ușor între probele naturale, astfel încât o singură valoare zecimală universală ar ascunde variații reale între materiale.
Acest element are cel puțin un izotop stabil. Izotopii diferiți au același număr de protoni și, prin urmare, aceeași identitate chimică, dar numere diferite de neutroni și mase atomice diferite.
Riscurile asociate acestui element depind de forma chimică, doză și calea de expunere. Elementul pur, ionii și compușii săi pot avea efecte biologice și de mediu foarte diferite, de aceea trebuie consultate datele de siguranță pentru substanța manipulată efectiv.